Internetul și copiii- capcane și conexiuni primejdioase

Liceul Teoretic Gh. Ghimpu

Fie că vrem, fie că nu, internetul a devenit deja o parte din universul copiilor de astăzi, iar în ritmul în care se dezvoltă accesul la acestă rețea internațională de informații, influența ei va spori și pe viitor. Pe lângă avantajele pe care le posedă internetul, acesta reprezintă un pericolimens la adresa tuturor.

Ce este internetul astăzi pentru noi toți? Este posibilitatea de a lega noi cunoștințe în întreaga lume, de a folosi toate realizările omenirii pentru dezvoltarea gândirii, de a ieși dincolo de granițele acelui volum de informații, pe care-l poate oferi locul, unde suntem stabiliți sau mediul respectiv.

În afară de avantajele evidențiate pe care le oferă internetul, concretizate îndeosebi în surse aproape inepuizabile de informații sau modalități de a-și spori cunoștințele și noțiunile de cultură generală, uriașă rețea de informații și comunicare aduce cu sine și o serie de pericole.

Cele mai mari primejdii sunt: hărțuirea, identitățile false, șantajul, inducerea în eroare, pornografia, traficul de ființă umană, etc.  Acest șir de pericole este nelimitat, dat fiind faptului că acestă rețea își lărgește marginile pe zi ce trece.

Studiile au arătat că timpul petrecut pe internet de către copii nu ar trebui să depășească una -două are pe zi. Utilizarea îndelungată a internetului și a PC-ului poate cauza dependența dar și dereglări ale sistemului nervos-insomnii, somn agitat, coșmaruri, etc.

Internetul îl sustrage pe copil într-o lume imaginară, deschisă numai lui, înlocuiesc cu succes activitățile speciale specifice vârstei. În cazul unui copil  retras, starea se poate agrava, dispărând treptat nevoia de comunicare.

Dacă îi permiteți celui mic să navigheze pe internet, trebuie să fiți atenți în alegerea site-lor și programelor preferate. Nu-l  lăsați pe copil să navigheze pe internet o perioadă în îndelungată. Chiar dacă insistă , încercați să înlocuiți această activitate cu altele: plimbări în aer liber, jocurile colective, comunicare cu semeni, etc.

Pentru o dezvoltare armonioasă fizică și psihice copii au nevoie să își petreacă timpul liber astfel jucându-se, citind o carte sau o revistă, plimbându-se  în aer liber , practicând un sport! Nu cădeți în capcanele internetului …

Text și foto: cercul ,, Micul fotograf”, cercul „Tineri jurnaliști”, cercul ,,Webdesign”.

Distribuie: