În luna decembrie anul 2018 au fost finisate lucrările de proiectare ce țin de centru polivalent de cultură și agrement în complex cu cantina socială, de către compania ”MIHANCONS-GRUP”. Costul acestor lucrări a fost achitat din bugetul local și au constituit 84000 lei.
Este vorba de construcția pe locul școlii vechi, din str. Sfânta Maria 3.
La etajul 1 va fi amplasată cantina socială, unde o dată pe zi va fi organizat prânz gratuit pentru locuitorii din familii social-vulnerabile, bătrânii s.a.
Tot la etajul 1 va fi amplasată sala de fitness și sala de forță pentru toți doritorii de toate vârstele.
De asemenea este preconizată amplasarea la 1 etaj a clădirii a unui centru social cu ajutor psihologic, reabilitare psihologică, cu angajarea psihologilor și medicilor specialiști, care vor oferi servicii necesare, pentru reabilitarea persoanelor care sunt maltratate, bolnave, etc.
La etajul 2 este preconizată construcția unei săli mare de sport cu toate necesare, garderobă, grup tehnico-sanitar, baie.
Mai jos amplasăm pozele, care explică amplasarea în cadrul acestui centru polivalent a tuturor incăperilor.
Primarul satului, A. Zaporojan, este în căutarea surselor financiare, pentru a începe construcția acestui centru polivalent atât de necesar locuitorilor satului.
Doamne ajută.