Acasă » Satul Colonița » Anunțuri » Serbarea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice

Serbarea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice

ziua-virsticilorCu ocazia Zilei Internaţionale a persoanelor în etate, 1 octomrie, primăria satului Colonița invită toți locuitorii vârstnici în incinta Casei de cultură la un concert inedit, care-și va avea începutul la ora 10:00, după care va urma o masă de sărbătoare la restaurantul ” VP-Genifer”. Scopul sărbătorii este de a cultiva în societate respectul față de persoanele vîrstnice, precum și de a atrage atenția publicului larg asupra problemelor cu care se confruntă, asupra necesităților personale și sociale a acestora. Prin eforturile comune ale întregii societăți poate fi prelungită viața persoanelor în etate și îmbunătățită calitatea ei.

În fiecare an, la 1 octombrie, toate statele membre ONU marchează, prin diverse evenimente, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106.

Primul plan de acțiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă a fost elaborat de ONU în 1982. Printr-o serie de rezoluții ulterioare, Adunarea Generală a ONU și Consiliul Economic și Social (ECOSOC) au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înființate departamente specializate pe acest gen de probleme.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *