Acasă » Primăria » Ședințele CSC » Fracţiunea PL a părăsit şedinţă a Consiliului Sătesc din 2016

Fracţiunea PL a părăsit şedinţă a Consiliului Sătesc din 2016

La 11 februarie, în sala de şedinţe a Primăriei a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului sătesc, începutul căreia a fost marcată de un ” show”, denumire dată chiar de primarul satului.

Fracţiunea PL a părăsit şedinţa chiar la 5 minute după  începere. Aceştia susţin că “de nenumărate ori au depus cereri în care au solicitat  mărirea salariilor cu 30 % a educatorilor de la grădiniţă,  însă ele niciodată  nu au fost incluse în ordinea de zi”. Primarul susţine, însă, că nu a fost înaintată nici o cerere la comisia buget şi finanţe pentru a putea fi analizată. Angela Zaporojan a venit cu un îndemn către consilierii din opoziţie : “Hai să nu facem show, hai să lucrăm! “

Unii consilieri consideră că şi de data aceasta s-a dorit intenţionat boicotarea şedinţei şi blocarea activităţii din partea consilierilor din Partidul Liberal, a 4-a la număr, însă fiind prezenţi 7 consilieri a fost posibilă continuarea şedinţei, avînd putere juridică.

Contactată de Coloniţa.md, membra fracţiunii PL, Lidia Ghimp îşi va expune părerea vis-a-vis de acest subiect într-un interviu aparte.

Sursa video: Valycus, Youtube

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *