Acasă » Biserica » Sărbători religioase » Slujbele şi rânduielele specifice din Săptămâna Patimilor

Slujbele şi rânduielele specifice din Săptămâna Patimilor

biserica

Dragi creștini suntem în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima înaintea sărbătorii Sfintelor Paşte.

Această săptămâna Mare marchează ultimele zile din Postul Paştelui, iar adevărații creştinii retrăiesc tensiunea clipelor de la sfârşitul vieţii Mântuitorului Iisus Hristos. Fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie deosebită în desfăşurarea evenimentelor premergătoare a Învierii Domnului. Zilele din acestă săptămână se mai numesc şi Mari şi Sfinte.

Joia Mare cea din urmă Cină a Domnului, Cina cea de Taină şi trădarea lui Iuda.

În biserica „ Nașterea Maicii Domnului” din s. Colonița în Joia Mare se va oficia o  Sf. Liturghie, de la orele 8,00-10,00, enoriașii vor avea ocazia să se mărturisească și să se împărtășe.

Joia Mare la ora  17.00 – Deniile;  Cuvantul “denie” vine de la slavonescul “vdenie” și înseamnă priveghere sau slujba nocturnă, unde se vor citi 12 evanghelii a Sf. Patimi.

Vinerea Mare  la ora 14.00 – este o zi aliturgica, nu se săvârșește Sfânta Liturghie, se scoate Epitaful  din Sfântul Altar (EPITÁF-Inscripție funerară, o pânză) și se așează pe o masă  în mijlocul bisericii. Această Masă are în fața Sfânta Cruce scoasă din Joia Mare.

Vinerea Mare  la ora 17.00prohodul D-lui Iisus Hristos. Se oficiază slujba Prohodului Domnului (scoaterea sf. aer), în timpul căreia se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf reprezintă scena punerii în mormânt a Mântuitorului. După aceasta procesiune, preoții vor așeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înalțării.

Sâmbăta Mare la orele -22.00– citirea din faptele Sf. Apostoli. Are loc îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiti.

Sâmbăta Mare  la orele -24.00– Slujba Învierii, ziua în care tristeţea se transformă în bucurie prin omorârea morţii.

SĂPTĂMÂNA MARE. Postul Negru este respectat cu strictețe, ca un regret de cele săvârșite de noi păcătoșii cu mii de ani în urmă. În Săptămâna Patimilor, mai sunt câteva obiceiuri, precum: să iertăm și să ne împăcăm cu cei ce ne-au mâhnit, să păstrăm liniştea sufletească (tristeţea), să respectăm cu stricteţe postul, să facem curăţenie în casă şi în curte, să nu muncim în câmp (dacă se poate), să cumpărăm haine noi pentru sărbătoare, să taiem viței şi păsări pentru sărbătoare, desigur și să ne împărtăşim la biserică.
În Sâmbăta Mare, gospodinele demarează prepararea bunătăţilor tradiţionale de Paşte, pregătesc cozonacul și ouă roșii, fac curăţenie pentru Înviere şi Paşte,  iar înainte de miezul nopţii, enoriaşii sunt așteptați la Biserică pentru a lua lumină.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *