Acasă » Altele » Cîteva reguli simple de respectat în timpul recoltării nucilor pentru a evita accidentele

Cîteva reguli simple de respectat în timpul recoltării nucilor pentru a evita accidentele

toamna-7

Odată cu demararea activităților sezoniere de recoltare a nucilor, administraţia  „Red Union Fenosa” S.A. atrage atenţia populaţiei asupra riscurilor producerii accidentelor în timpul recoltării nucilor.

Deasemenea informează și despre necesitartea respectării stricte a regulilor de protecţie împotriva electrocutărilor în timpul strângerii acestora de pe copacii plantaţi în mod periculos, contrar normelor de securitate, de-a lungul drumurilor în zonele de protecţie a liniilor electrice  aeriene (LEA) sau în apropierea altor instalaţii electrice (posturi de transformare, panouri şi cutii de distribuţie, etc.). 
Analiza cazurilor de electrocutare, ce au avut loc anterior în timpul acestor activităţi, denotă faptul, că populaţia nu ţine cont de aflarea sa la distanţe inadmisibile de la conductorii aflaţi sub tensiune, utilizează diferite bare metalice sau prăjini pentru a scutura nucile, neglijând riscul atingerii prin intermediul lor de conductori sau al creării unui arc electric, nu ţin cont în timpul acestor activităţi de căderea precipitaţiilor, de umiditatea solului sau a celei din atmosferă, care facilitează scurgerea sau transmiterea curentului prin intermediul diferitor obiecte folosite în calitate de instrument de lucru. Chiar şi atingerea conductorilor electrici de crengile verzi ale copacilor  poate fi cauza unui accident cu consecinţe grave pentru persoanele aflate pe copac în acel moment.

Renunţaţi categoric la orice tip de activitate desfăşurată in vecinătatea imediată a LEA sau altor instalaţii electrice! Avertizaţi despre acest pericol persoanele care nu cunosc sau ignoră regulile de securitate!

toamna-7„Red Union Fenosa” S.A. efectuează în mod planificat lucrările necesare de tăiere a vegetaţiei în zonele de protecţie ale LEA şi a instalaţiilor electrice, dar populaţia trebuie să conştientizeze riscurile la care se expune şi să renunţe la aceste activităţi.

Este important să respectaţi următoarele reguli:

  •  nu urcaţi pe copacii prin coroana cărora trec conductorii liniilor electrice aeriene, sau care se află în apropierea LEA;
  • nu permiteţi copiilor să culeagă fructe de pe pomii din preajma LEA şi a instalaţiilor electrice sau să se joace în preajma acestora;
  • nu vă apropiaţi şi nu vă atingeţi de conductoarele liniilor electrice, întrerupătoare şi alte echipamente electrice;
  • nu vă apropiaţi şi nu atingeţi conductoarele care atârnă suspect în urma unor intemperii în apropierea instalaţiilor electrice;
  • nu deschideţi sub nici un motiv  uşile  posturilor de transformare, a panourilor de distribuţie şi a cutiilor de cablu;
  • nu vă urcaţi pe pilonii liniilor electrice aeriene;
  • nu legaţi animale domestice de pilonii liniilor electrice aeriene;
  • nu pătrundeţi în încăperile punctelor de transformatoare şi ale altor instalaţii electrice;
  • despre orice defecţiune sau accidente informaţi imediat întreprinderea furnizoare de energie electrică prin intermediul Oficiului  24 de ore la numărul de telefon 022- 43-11-11.

 Reţineţi: instalaţiile electrice reprezintă un pericol permanent!  Respectaţi regulile de securitate! Protejaţi-vă personal şi feriţii de pericole pe cei dragi dumneavoastră.

Extras din comunicat de presă emis de Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare, Î.C.S. „Red Union Fenosa„ S.A.

Vă rugăm să distribuiţi această știre pentru a ridica nivelul de conştientizare de către societate a pericolului permanent  care există în apropierea instalaţiilor electrice.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *