Acasă » Altele » Peste 80 de nuci plantați pe traseul Colonița-Chișinău

Peste 80 de nuci plantați pe traseul Colonița-Chișinău

Sîmbătă, 15 noiembrie în satul Colonița a fost organizată o acțiune ecologică. Au fost sădiți nuci pe traseul Colonița-Chișinău (pînă la drumul care duce spre iazul Canțăr). La această inițiativă s-au alăturat aproximativ 50 de oameni, majoritatea fiind elevii liceului “Gheorghe Ghimpu”. Toți doritorii de a planta pomi au fost invitați, începînd cu ora 10.00 în fața primăriei, de unde un autobuz îi transport spre traseu. Angela Zaporojan, spune că această inițiativă a fost lansată de primarul capitalei Dorin Chirtoacă. Puieții au fost oferiți de Spații Verzi, o cisternă cu apă a fost pusă la dispoziție de Apă Canal, iar un tractor cu burghiu a fost adus de către o companie privată.

Nici ceața de afară, nici frigul nu au împiedicat voluntarii să facă o faptă bună, înarmați cu unelte, căldări și mănuși, timp de cîteva ore au muncit alături de angajații de la Spații Verzi, Apă Canal și Primăria Colonița pentru a planta peste 80 de puieți.

Urmează ca săptămîna viitoare, să fie sădiți puieți de tei și arțari în lunca rîulețului din centrul satului. Vom reveni cu alte detalii despre următoarea acțiune.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *